© 50.ro Fa-ti cont!




Curajul-o virtute nepretuita

"Curajul este scara pe care urca toate celelalte virtuti. - Clare Booth Luce"

Curajul este deseori inrudit cu statornicia si taria.Daca frica este atat de raspandita si manifestarile ei atat de dominante, cum se face ca exista eroi? Curajul este prezentat in general in doua feluri: ca o actiune specifica (gestul disperat de a lua cu asalt o cazemata sau de a se arunca pe o grenada) sau, pentru a relua o expresie a lui Socrate – ca o calitate de o rara noblete. Ce este de fapt curajul?

Le Petit Robert defineste curajul astfel: „Forta morala, ardoare, energie intr-o actiune, fermitate in fata pericolului, a suferintei fizice sau morale“. Definitia din Grand Dictionnaire Larousse encyclopedique este similara: „fermitate, forta de caracter care permite infruntarea pericolului, suferinta, imprejurarile dificile“.

Dictionarele de limba engleza dau definitii asemanatoare, legand curajul de bravura si eroism fata in fata cu pericolul, cat si cu forta morala si nobletea. Dictionarul britanic Chambers Dictionary vorbeste despre curaj ca despre „o calitate care permite barbatilor sa faca fata pericolului fara sa cedeze fricii“. Dictionarul israelian Ben Shushna asociaza curajul cu forta, puterea si putinta. Punctul comun al acestor definitii este prezentarea curajului ca fiind o trasatura umana.

O fiinta este impartita intre instinctul de conservare, care o incita in a cauta securitatea, si constrangerile sociale, care o imping spre pericol si dificultati. In cazul combatantilor, aceasta lupta interioara este un factor al prabusirii lor interioare, care se manifesta printr-un comportament extrem de incoerent.

A fi curajos nu inseamna sa nu-ti fie frica, ci sa fii capabil sa-ti duci misiunea la indeplinire, chiar daca iti este frica. Adevaratul curaj este o calitate pe care o poseda cei care sunt gata a se lansa intr-o situatie inspaimantatoare, in pofida unei frici subiective si a unor perturbari psihofiziologice. Curajul este mai mult decat o calitate innascuta; curajul si lasitatea sunt optiuni care i se ofera oricarei fiinte umane. Aceste opinii se intalnesc cu cele ale lui Lord Moran, care in celebra sa carte The Anatomy of Courage emite ideea ca a avea curaj este „o calitate“ morala si nu „un dat” de la natura, ca este „o alegere deliberata intre doua optiuni, este decizia de neclintit de a nu ceda, o renuntare care trebuie sa se implineasca nu numai o singura data, ci in mai multe reprize, printr-un efort de vointa“. Concluzia sa esentiala este aceea ca vointa inseamna curaj.

O alta caracterizare a curajului ar fi:

Curajul inseamna sa te avanti in necunoscut in ciuda tuturor temerilor. Curajul nu inseamna lipsa de teama. Lipsa de teama apare pe masura ce esti din ce in ce mai curajos. Lipsa de teama inseamna experienta suprema a curajului. Ea este incununarea curajului absolut. Insa la inceput nu exista mare diferenta intre omul las si cel curajos. Singura diferenta e ca lasul isi asculta temerile si le urmeaza, iar curajosul le pune deoparte si merge inainte. Omul curajos se avanta in necunoscut in ciuda tuturor temerilor sale. El isi cunoaste temerile, stie ca exista. Dar in esenta, curajul inseamna sa risti cunoscutul pentru necunoscut, familiarul pentru nefamiliar, confortabilul pentru neconfortabil; el e un pelerinaj aspru spre o destinatie necunoscuta. Niciodat nu stii daca ai sa poti sa mergi pana la capat sau nu. E un joc de noroc, dar numai cei care joaca la noroc stiu ce e viata. Cuvantul "curaj" este foarte interesant. El provine din radacina latina "cor", care inseamna inima, asadar a fi curajos inseamna a trai cu inima. Si numai slabanogii traiesc cu capul; fiindu-le frica, ei se inconjoara de siguranta logicii. Calea inimi este calea curajului. Curaj inseamna sa traiesti in nesiguranta, inseamna sa traiesti in iubire si incredere, inseamna sa te avanti in necunoscut. Curaj inseamna sa mergi pe carari periculoase. Viata este periculoasa si numai cei lasi stiu sa evite pericolele, dar e drept ca ei sunt deja morti. Un om cu adevarat viu, plin de vitalitate, se avanta intotdeauna in necunoscut. Acolo exista primejdii, dar el isi asuma riscul. Inima este vesnic gata sa-si asume riscul, inima e un jucator de noroc. Capul este afacerist. Capul calculeaza intotdeauna, e viclean. Inima nu e calculata...

Alte cugetari despre curaj.....

Curajul ireprosabil înseamna sa faci fara martori ce ar fi cineva capabil sa faca daca ar privi toata lumea.

Curajul este teama de a fi considerat fricos.

Curajul este, as zice, o frica în care s-a pus ordine; ceea ce te ajuta sa te agati de partea de frica unde pierderile sunt mai mici.

Curajul inseamna sa stii de ce anume sa nu iti fie frica.

Curajul inseamna rezistenta la frica, stapanirea fricii, nicidecum absenta fricii.

Curajul este inceputul biruintei.

Curajul este vederea peste propria fiinta si peste orice primejdie, a unui scop.

Curajul - o sensibilitate perfecta a masurii pericolului, si o dorinta mentala de a il indura.

Adevaratul curaj este atunci când stii ca vei fi batut înainte sa incepi, dar incepi oricum si rezisti pana la capat orice s-ar intampla.

O definitie a curajului: sa cunosti lumea asa cum este si sa ai puterea sa o iubesti in continuare.

Curajul este gratie sub presiune.

Curajul este frica de a fi judecat las.

Curajul este putere grabnica de adaptare la pericol.

Curajul inseamna sa faci ceea ce iti este frica sa faci. Nu poate fi curaj daca nu esti speriat.

Adevaratul curaj nu este forta brutala a eroilor vulgari, ci hotararea ferma a virtutii si a ratiunii.

Curajul, se pare, este puterea de a trece peste pericole, nenorociri, frica, nedreptate si de a continua totusi sa-ti afirmi tie insuti ca viata, cu toate necazurile si tristetile sale are un sens, chiar daca uneori peste intelegerea noastra, si ca întotdeauna exista un maine.

Curajul este o frica ce si-a spus rugaciunile.

Curajul este frica careia ii rezisti un minut mai mult.

Curajul este mersul prin frica inspre faptul de a fi liber.

Curaj este sa fii speriat de moarte si totusi sa incaleci pe cal.

Curajul este pretul pe care viata il pretinde pentru a ingadui pacea.

Curajul este arta de a fi singurul care stie ca esti speriat de moarte.

Curajul înseamna sa nu lasi niciodata actiunile tale sa fie influentate de temerile tale.

Curajul nu este absenta fricii; este mai degraba intelegerea ca altceva este mai important decat frica.

Curajul nu este, pur si simplu, una din virtuti, ci forma pe care o ia fiecare virtute cand e pusa la incercare.

Curajul este aproape o contradictie intre termeni. Inseamna o dorinta puternica de a trai care ia forma disponibilitatii de a muri.

Curajul este ceea ce iti trebuie pentru a sta in picioare si a vorbi; curajul este si ceea ce iti trebuie pentru a sta jos si a asculta.

Curajul e o medie intre temeritate si lasitate.

Curajul este scara pe care urca toate celelalte virtuti.

Afla mai multe maxime si filozofari despre proverbe cu un simplu click
















Daca doresti si alte informatii utile iti propun:

Despre curaj

Era o fata, fiica de tarani, care in fiecare zi urca pe munte sa culeaga radacini si ierburi pentru a potoli foamea familiei sale. Intr-o zi, a vazut un dovleac mare, copt si gata sa fie cules impreuna cu frunzele lui late si verzi. Fericita, fata il imbratisa, incercand sa-l desprinda de stanca unde prinsese radacini. Nu ii fu usor sa il miste, dar insista si in sfarsit reusi sa-l ridice. Cu mare uimire vazu ca tocmai din locul din care crescuse, tasni apa proaspata din belsug. Dupa ce-si potoli setea, puse dovleacul la loc pe despicatura si paraiasul se opri. In clipa aceea auzi o voce care spusese: "Eu sunt spiritul muntelui. Vai de tine daca vei dezvalui cuiva existenta acestui izvor de apa curata! Te voi pedepsi inecandu-te chiar in acest izvor”. Fetei i se facu frica si se intoarse acasa tacuta. Vazand-o tulburata, mama ei intreba ce i se intamplase, dar ea ramase muta si in zilele urmatoare. Era mereu trista, nu vorbea cu nimeni, parintii erau ingrijorati. Secretul ramase ingropat in inima ei pana cand seceta incepu sa arda recoltele. Ii vazu in arsita soarelui pe taranii care se osteneau sa aduca vase grele cu apa pe terenurile parjolite. Cei mai batrani nu reuseau si se ghemuiau, doborati de efort, de-a lungul drumului. Fata privi atunci muntele, si avu un acces de curaj si razvartire. Incepu sa le strige tuturor ca acolo sus era un izvor care ar fi putut iriga campia si salva recoltele. Se oferi chiar sa-i insoteasca in acel loc pe cei mai puternici tarani. Dovleacul fu scos din radacini si sfarmat in mii de bucati. Imediat, apa tasni din plin si se transforma intr-un rau, apoi intr-un fluviu care potoli setea pamantului ars al campiei. Atunci cand taranii coborara in vale, fata se duse sa se ascunda printre trestii, in asteptarea razbunarii care-i fusese anuntata. In scurt timp se ridica vantul si auzi vocea tunatoare a spiritului muntelui: “Nu te pedepsesc, ba din contra te admir pentru curajul pe care l-ai avut. Ai infruntat moartea pentru a-i salva pe ai tai si recoltele. Ai actionat cu puritate si te-ai salvat. Altii, de frica, ar fi lasat sa moara de sete batrani si copii. Vor creste alti dovleci pe munte. Vor fi de folos pentru a pune la incercare curajul si altruismul oamenilor.” Vocea tacu, vantul nu mai sufla printre trestii. Fata care adusese apa ramase libera, campurile se inviorara si ai ei reluara fericiti cultivarea pamantului.

***

Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate, in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate. Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine, iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.

Pentru orice problema contactati:mafiotu_killer07@yahoo.com

Curaj in fapte....

..........nu in vorbe!

CRISTEA MIRON (din botez Ilie), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane N. 18 iulie 1868, în Toplita, jud. Harghita † 6 martie 1939, la Cannes - Franta, inmormantat in catedrala patriarhala din Bucuresti Ceremonia intronizarii primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Dr. Miron Cristea, Bucuresti, 1 noiembrie 1925. Detaliu din tabloul aflat la Cancelaria Sfantului Sinod de la Manastirea Antim.

"Datorita presiunilor si descurajarilor dese din partea falsilor sustinatori,Miron Cristea a reusit sa biruie prin curajul si taria sa in decizii cu ajutorul lui Dumnezeu astfel devenind primul patriarh al neamului nostru"

Studii:
  • 1879-1883 - Gimnaziul sasesc din Bistrita
  • 1883-1887 - Gimnaziul graniceresc din Nasaud
  • 1887-1890 - Institutul teologic din Sibiu
  • 1891-1895 - Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Budapesta, unde obtine doctoratul cu o teza despre Viata si opera lui Eminescu (tiparita în limba maghiara, 1895).
  • 1890-1891 - invatator - director la Scoala confesionala romaneasca din Orastie
  • 1895-1902 - secretar la Arhiepiscopia Sibiului
  • 1902-1909 - consilier (asesor) la Arhiepiscopia Sibiului
  • 1900, 30 ianuarie - hirotonit diacon necasatorit
  • 1901, 8 septembrie - arhidiacon
  • 1902 - calugarit la manastirea Hodos Bodrog, sub numele Miron
  • 1903, 13 aprilie - ieromonarh
  • 1908, 1 iunie - protosinghel
  • 1898-1900 - redactor la "Telegraful Roman"
  • 1905 - presedinte al "despartamantului" Sibiu al Astrei
  • 1909, 21 noiembrie / 3 decembrie - ales episcop al Caransebesului (inscaunat 25 aprilie / 8 mai 1910). In aceasta calitate, a aparat scolile confesionale romanesti din Banat in fata incercarilor guvernului din Budapesta de a le desfiinta.
  • Participant la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 si membru al delegatiei romanilor transilvaneni care a prezentat actul Unirii la Bucuresti.
  • Membru de onoare al Academiei Romane (7 iunie 1919).
  • La 18 decembrie 1919 a fost ales mitropolit primat al Romaniei intregite, iar in ziua urmatoare investit si inscaunat.
  • La 4 februarie 1925 devine primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, fiind instalat in noua demnitate la 1 noiembrie 1925.
  • Pe plan politic, a facut parte din Regenta (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) si a fost prim ministru (10 februarie 1938 - 6 martie 1939). Activitatea pastoral misionara - s-a facut unificarea bisericeasca din noul stat roman unitar -s-a organizat Biserica noastra ca Patriarhie -s-a votat statutul de organizare si functionare la Bisericii Ortodoxe Romane din 1925 - a reaparut revista "Biserica Ortodoxa Romana" (1921) -a initiat aparitia revistei "Apostolul", organ de publicitate al Arhiepiscopiei Bucurestilor (1924) - s-a ingrijit de traducerea si tiparirea Bibliei sinodale din1936 (in traducerea preotilor profesori Gala Galaction, Vasile Radu si mitropolitul Nicodim), precum si a unor editii din Noul Testament -a sprijinit tiparirea de carti teologice in Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane -a infiintat Seminarul teologic "Miron Patriarhul" din Câmpulung (1922) pentru orfanii de razboi si Academia de muzica relogioasa din Bucuresti (1927) - a sprijinit o serie de tineri teologi la studii peste hotare - s-a ridicat actualul palat patriarhal si a fost repictata catedrala patriarhala - a ctitorit schitul de lemn de la Toplita. A contribuit la întarirea legaturilor cu alte Biserici crestine, prin vizitele sale la Locurile Sfinte (1927), Anglia (1936), Polonia (1938) sau prin delegatiile straine pe care le-a primit. A sprijinit participarea teologilor ortodocsi romani la congrese si intalniri ecumeniste peste hotare sau convocarea unor asemenea intalniri in tara (Conferinta regionala a Aliantei mondiale pentru infratirea popoarelor prin Biserica, la Bucuresti in 1933, fiind ales presedinte de onoare, Conferinta romano-anglicana de la Bucuresti din 1935 s.a.).

    Catedrala Mantuirii Neamului

    Demersul Patriarhului Miron Cristea

    Ideea catedralei a fost reluata in deceniul al treilea al secolului trecut de primul patriarh al Bisericii noastre, Miron Cristea, si generatia sa, ca incununare a jertfelor pentru intregirea tarii si multumire lui Dumnezeu pentru faurirea statului national unitar roman in 1918, si a fost numita CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI.

    Infiintarea Patriarhiei Romane in 1925 a readus in actualitate cu si mai multa vigoare necesitatea acestui sfant lacas, menit sa marcheze noua demnitate a Bisericii si sa serveasca drept CATEDRALA PATRIARHALA. Ea a fost imbratisata cu entuziasm in cercurile cele mai largi, care asteptau sa fie inaltata cat mai curand si cat mai frumoasa, demna de Romania intregita si de Biserica nationala, ridicata la treapta de Patriarhie. Amplasarea ei a starnit, insa, o dezbatere aprinsa in presa. Prin articole, studii si brosuri tiparite, prin memorii si scrisori adresate Patriarhului Miron Cristea, arhitecti, ingineri, profesori, specialisti in urbanism si sistematizare edilitara, scriitori si gazetari, s-au intrecut in a face propuneri concrete, indicand peste zece locuri in capitala de amplasare a noii catedrale, cele mai multe necorespunzatoare.

    Amplasamentul dorit de Patriarhul Miron Cristea era Parcul Carol, din urmatoarele motive:

    1. Terenul pe care s-a amenajat Parcul Carol, intre anii 1905-1906, a apartinut Mitropoliei Tarii Romanesti inca de la mijlocul secolului al XVII, cand resedinta acesteia s-a mutat oficial si definitiv de la Targoviste la Bucuresti, si a facut parte din vatra ei istorica. Pe acest teren, Mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793) a cladit o fantana cu un foisor, ramanandu-i pana astazi numele in toponomia locului: Dealul si Lacul Filaret. Iar urmasul sau, Mitropolitul Dositei Filitti (1793-1812), a infrumusetat locul cu arbori si alei, a amenajat lacul si a extins foisorul, adaugandu-i un etaj, si a facut acolo o gradina de odihna pentru bucuresteni, numita Gradina Filaret. Ridicarea in acest spatiu a Catedralei Mantuirii Neamului era, deci, o restituire indreptatita care se facea Bisericii, dorita de Patriarhul Miron Cristea si generatia Sa.

    2. In Parcul Carol se afla, din 1923, Mormantului Eroului Necunoscut, simbolul jertfelor romanesti si al legaturilor cu trecutul nostru istoric, care cerea sa fie strajuit de Catedrala Mantuirii Neamului. In felul acesta, cinstirea eroilor neamului se implinea dupa toate randuielile bisericesti si nationale, prin Sfanta Liturghie si pomenirile de peste an. De altfel, cultul sfintilor Bisericii sta in legatura stransa cu cultul eroilor neamului. O traditie veche aseaza mormintele eroilor in jurul bisericilor, iar pe mormintele sfintilor si ale martirilor s-au inaltat primele biserici. si e bine sa se stie ca, din punct de vedere teologic si religios, omul nu se mantuieste singur, ci neamul este contextul mantuirii sale, context cu care el este si ramane solidar. Iar neamul se mantuieste prin jertfa fiilor sai, si simbolul acestei jertfe, la noi, este flacara de pe Mormantul Eroului Necunoscut. Impreuna, deci, Catedrala Mantuirii Neamului si Mormantul Eroului Necunoscut intruchipeaza in mod desavarsit cinstirea, evlavia si mantuirea intregii semintii romanesti.

    3. Parcul Carol este cel mai apropiat loc de vechea catedrala si de Resedinta Patriarhala, care raman vatra seculara a Patriarhiei Romane, de unde se pot organiza procesiuni la marile sarbatori religioase si nationale si la intruniri crestine, inlesnindu-se astfel functia liturgica.

    4. Parcul Carol este un spatiu harazit pentru un asemenea amplasament raspunzand randuielilor bisericesti care prevad ca sfintele locasuri sa fie asezate la loc curat, linistit si elevat, propriu slujbelor liturgice, iar daca posibilitatile de relief permit, sa fie ridicate pe o colina sau pe un platou inalt. In Parcul Carol se constituia, astfel, un reprezentativ ansamblu monumental, apropiat de Centrul Patriarhal, care nu numai ca nu stirbea cu nimic frumusetea peisajului, dar ii intregea valoarea, innobiland-o si desavarsind-o.

    Acest amplasament, dorit de Patriarhul Miron Cristea, a fost recomandat si de specialisti, intre care si reputatul arhitect roman Cristofi Cerchez, care declara in ziarul "Universul" , din 2 martie 1929, urmatoarele despre locul de asezare a viitoarei catedrale patriarhale: "Eu, un astfel de monument nu l-as vedea in alta parte decat in Parcul Carol, cu acele frumoase gradini, cu acea deschisa si adanca esplanada, cu acea splendida perspectiva, si anume pe locul unde se gaseste Palatul Artelor, devenit Muzeul Militar, care nu sintetizeaza si nu simbolizeaza nimic. Ar fi si un act de pietate fata de Eroul Necunoscut, care in nici un caz nu apartine unui muzeu, fie el chiar militar. Eroul Necunoscut este simbolul mistic al insasi natiunii si el nu poate sta decat intr-un loc de pietate" . Piedicile ivite in calea obtinerii terenului in Parcul Carol, care amenintau sa zadarnicesca inceperea lucrarilor pregatitoare, l-au determinat pe Patriarhul Miron Cristea, atacat si hartuit de presa, sa se opreasca asupra locului de la poalele Dealului Patriarhiei, numit Piata Bibescu Voda, Piata Unirii de astazi, pe care l-a marcat cu o troita, sfintita la 11 mai 1929, cand a spus intre altele, urmatoarele: "Rog pe Milostivul Dumnezeu sa reverse asupra tarii noastre darurile Sale cele bogate, ca din belsugul lor, nu numai inaltele stapaniri ci si toti fiii Bisericii sa poata contribui cat de putin - fie si numai cu dinarul vaduvei din Sf. Evanghelie - pentru zidirea, terminarea si inzestrarea catedralei noi, ca astfel, prin caramida sa, ori prin firul de nisip al jertfei sale, fiecare credincios al Bisericii sa se simta sufleteste legat de catedrala, de biserica Patriarhiei Romane, de Catedrala Mantuirii Neamului" . Asadar, dupa discutii, cautari si amanari repetate, Catedrala Patriarhiei, numita Catedrala Mantuirii Neamului de Patriarhul Miron Cristea, si-a gasit amplasamentul in Piata Bibescu Voda, pe locul pietei de zarzavat si halei de peste, care trebuiau mutate, iar Dambovita acoperita in aceasta zona, ca Pruncul Iisus si Mama Sa, care "l-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru El la Betleem" (Luca 2, 7), cum ne spune Sfanta Evanghelie. Se facuse, totusi, un mic inceput pentru implinirea acestei dorinte a inaintasilor si cerinta imediata a Bisericii, mereu tergiversata pana atunci. Din nefericire, lucrurile s-au oprit aici, caci vremurile potrivnice si greutati de tot felul n-au ingaduit ca acest proiect sa se realizeze nici in timpul Patriarhului Miron Cristea si nici a urmasilor sai la carma Bisericii Ortodoxe Romane, desi o incercare s-a mai facut in 1943, pe vremea Patriarhului Nicodim Munteanu, de a aseza catedrala pe locul Arsenalului Armatei, dar faclia acestei dorinte nu s-a stins, ci ni s-a transmis noua, celor de astazi. Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu !

    Afla mai multe despre primul patriarh roman-Miron Cristea